Clinica AS

Interviu Psychologies cu Dr. Laura Panait specialist în medicină de familie și ultrasonografie generală

Se spune că frumusețea vine din interior, că frumusețea noastră reflectă starea noastră de sănătate fizică și psihică. Totuși, majoritatea femeilor care se gândesc la înfrumusețare se gândesc de obicei la tratamente exterioare, simple, practice, în general scurte și nu se raportează la cauze. 

Dr. Laura Panait: Într-adevăr frumusețea izvorăște din interior. Este esențial să avem un echilibru interior bun, deoarece starea noastră fizică este strâns legată de cea psihică. 

Atunci când există un echilibru între corp, minte și sfera emoțională ne simțim bine cu noi înșine, iar acest lucru se reflectă și în exterior. Dar, cum ajungem să obținem acest echilibru? Abordarea integrată atât la interior, cât și la exterior este soluția, iar, viziunea de ansamblu o aduce medicul generalist. 

După anamneza și examinarea atentă a pacientului, el va recomanda un set de analize personalizate și va căuta cauzele dezechilibrelor: oboseala accentuată, stare de epuizare, tulburări ale somnului, greutate în exces sau subponderabilitate, pilozitate în exces sau păr friabil, piele uscată, flască, lipsită de vitalitate, etc.

Practic medicul generalist joacă un rol de concierge, el este cel care alcătuiește un tablou general al stării de sănătate, întocmește un plan de tratament ținând cont de toate dezechilibrele și îndrumă pacientul către specialiști din cadrul Clinicii AS atunci când este necesar.

Și, pentru că noi lucrăm la sănătate și frumusețe în același timp, rezultatele tratamentelor medicale sunt completate de proceduri din cadrul Atelierului de Slăbit. Medicii și terapeuții fac o echipă excelentă pentru ca pacienții noștri să radieze la propriu de sănătate și frumusețe. 

Totuși, într-o stare ideală, iată la ce ar trebui să ne ducă gândul și să facem/cerem medicului generalist dacă:

1. Ne-am îngrășat brusc și mult, fără să fi mâncat neapărat mult mai mult și ne-au apărut vergeturi

Primul pas într-o astfel de situație este consultația la medicul cu specializare medicină generală sau medicină de familie pentru o evaluare. Consultul amănunțit și o baterie de analize specifice/personalizate în urma evaluării ne ajută să ghidăm țintit pacientul către alte specialități sau proceduri. Exemplific:

  • Endocrinologie – tulburări hormonale
  • Dermatologie – pielea are o elasticitate slabă
  • Nutriție și diabet zaharat – afecțiuni ale pancreasului, rată metabolică modificată.

Să nu uităm că odată cu înaintarea în vârstă, necesarul nostru caloric este mai mic și trebuie adaptat la tipul de activități zilnice practicate. De asemenea, trebuie să fim atenți și la ce mâncăm. În momentele de dezechilibru psihic nevoia de dulciuri, carbohidrați este mai mare. Aceasta poate fi cauza creșterii în greutate alături de combinațiile nepotrivite de alimente.

2. Pielea de pe față se înroșește și se irită continuu

Dacă pacientul observă că acest lucru se întâmplă când vine în contact cu anumite substanțe/medicamente/alimente, expunere la anumiți factori de mediu, este bine să se prezinte la medicul specialist alergolog.

Dacă nu se regăsește în una dintre situațiile menționate mai sus, este indicată consultația la medicul dermatolog.

3. Ne confuntăm cu un soi de acnee, deși am depășit cu mult vârsta adolescenței

In acest caz prima dată dăm la o parte problemele endocrinologice, apoi este recomandată vizita la medicul dermatolog. Dacă sunt dezechilibre ale sistemului endocrin, acestea trebuie rezolvate (rezolvăm cauza) și, în paralel, medicul dermatolog vă recomandă tratamente locale (ex. peeling, loțiuni, creme specifice tipului de piele).

Sunt situații în care este nevoie și de consult ginecologic, ex. Sindromul ovarelor polichistice

4. Am depășit 20 de ani și acneea tot nu trece

Și în acest caz, prima dată este recomandată consultația la medicul endocrinolog.

5. După ce ne-am întors din concediu astă-vară ne-am umplut de pete pe față și pe decolteu, pete care nu se atenuează, deși nu ne-am mai expus la soare din vară

Pacienții care se confruntă cu această problemă se pot prezenta la medicul dermatolog și, bineînțeles, trebuie să evite expunerea excesivă la soare și/ sau să folosească creme cu factor de protecție ridicat.

6. Avem senzația că fața ne-a îmbătrânit brusc

În astfel de situații sunt indicate tratamentele de „revigorare ale pielii”( ex: PRP/Terapia Vampir, injectări, mezoterapie, etc) terapii care pot fi efectuate atât de medicul dermatolog, cât și de medicul din specialitatea chirurgie plastică și reparatorie

7. Ne cade părul până la apariția unor zone de alopecie.

Căderea părului poate avea mai multe cauze. De la dezechilibre psihoemoționale, dezechilibre hormonale, până la factori locali. Medicul dermatolog poate stabili dacă mai este nevoie și de intervenția colegilor din altă specialitate. În destul de multe cazuri, medicul dermatolog trebuie să facă echipă cu psihologul, având în vedere că stresul este una dintre cauzele frecvente ale acestei afecțiuni.

8. În timp ce ținem un regim alimentar pentru slăbit, pielea de pe față și de pe corp se descuamează, se usucă, se irită și arată foarte prost.

Într-adevăr, slăbitul brusc poate duce la modificări importante ale pielii de la nivelul întregului organism. Este bine ca în procesul de slăbit pacientul să fie îndrumat de medicul specialist  nutriționist/dietetician astfel încât slăbitul, pierderea kilogramelor să fie obținute judicios și cu impact negativ, neplăcut cât mai mic asupra întregului organism și implicit al pielii.

În astfel de situații medicul dermatolog întocmește un plan de tratament și proceduri în funcție de gradul afectării (ex: Vela shape, Eximia).

9. Ne-am umplut de celulită, deși nu ne-am schimbat felul de a mânca

În apariția celulitei un rol important îl joacă „zestrea genetică”, dar și calitatea mâncării.

Medicul dermatolog poate întocmi un plan de tratament ce conține atât proceduri de estetică corporală, cât și creme care se aplică local.

10. Descoperim că recent grăsimea ni s-a depus în locuri în care nu o făcea până acum

Dacă mâncăm nepotrivit din punct de vedere calitativ sau combinăm nepotrivit alimentele, favorizam adipocitele rezultând creșterea țesutului adipos. O discuție cu medicul nutriționist sau dieteticianul ne lămurește unde este greșeala și cum putem corecta. De asemenea, proceduri precum criolipoliza, VelaShape, Eximia ne ajută alături de dietă să revenim la silueta dorită.

11. În ultima vreme tot ce punem pe piele ne irită

La iritația pielii pot contribui mai mulți factori. De la detergentul de rufe, balsamul, calitatea țesăturilor care vin în contact cu pielea, produsele de îngijire necorespunzătoare, alergii, până la factorii de mediu.

Și în acest caz, medicul dermatolog stabilește în urma anamnezei și a testelor specifice care este cauza și instituie tratamentul de specialitate. În această situație, medicul dermatolog poate face echipă cu medicul alergolog pentru testări specifice.

Evaluarea anuală a stării generale de sănătate ne ajută să depistam din timp afecțiunile și să tratam/reparam mult mai ușor orice boală sau imperfecțiune. Un stil de viață sănătos, fără excese, practicarea sportului/mișcarea ne ține într-o formă bună, atât fizic, cât și psihic. Astfel, putem avea o înfățisare plăcută și să ne simțim bine în pielea noastră. În acest proces mintea și sufletul trebuie „cultivate” pentru un aspect desăvârșit și o „sănătate de fier”.

Ți-a plăcut articolul?

Distribuie-l pe Whatsapp

Mai citește un articol